Sunt perioade în care munca începe să-ți ocupe mai mult timp decât de obicei. Zilele se umplu de ședințe, mesaje, lucruri urgente și sarcini care rămân neterminate și care se mută de pe o zi pe alta. Poate ajungi să închizi laptopul seara cu senzația că nu ai terminat de fapt nimic, deși ai fost ocupat toată ziua. Sau poate observi că dimineața îți începi ziua deja obosit, iar weekendul devine mai degrabă o perioadă de refacere decât un timp pe care îl trăiești cu adevărat ca fiind al tău.
Toate acestea pot fi semne că treci printr-o perioadă foarte solicitantă, fără să însemne neapărat burnout.
Oboseala este un răspuns firesc la efort. Burnoutul este ceva mai mult decât faptul că ai muncit mult și ai rămas fără energie. De aceea, întrebarea „Cât de obosit sunt?” nu ne ajută întotdeauna.
Mai utile sunt alte întrebări: Mă mai recuperez după perioadele solicitante? Cum s-a schimbat relația mea cu munca? Și ce se întâmplă cu felul în care funcționez atunci când această epuizare continuă?
Diferența dintre oboseală și burnout nu se află într-un singur simptom și nici într-un număr exact de zile în care trebuie să te simți obosit. Este mai degrabă un tipar care se conturează în timp.
Ce este burnoutul?
Termenul este folosit astăzi în sens foarte larg. Se vorbește despre burnout parental, burnout în relații sau chiar despre burnout provocat de prea multe activități. În sensul în care este însă definit de Organizația Mondială a Sănătății în ICD-11, burnoutul se referă specific la contextul profesional.
OMS îl descrie ca pe un sindrom rezultat din stresul cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes și identifică trei dimensiuni: epuizarea sau diminuarea energiei, creșterea distanței mentale față de muncă ori apariția negativismului și cinismului față de aceasta și diminuarea eficacității profesionale. Burnoutul este clasificat drept fenomen ocupațional, nu ca afecțiune medicală.
Această definiție ne spune ceva important: epuizarea este centrală, dar epuizarea singură nu definește burnoutul.
Și cercetarea psihologică asupra burnoutului ajunge la o concluzie similară. Modelul clasic asociat cu Christina Maslach descrie epuizarea, cinismul sau depersonalizarea și diminuarea sentimentului de realizare profesională. Alte modele, cum este cel pe care se bazează Oldenburg Burnout Inventory, pun accent în special pe două componente: epuizarea și detașarea de muncă. Există inclusiv o dezbatere dacă diminuarea eficacității profesionale este propriu-zis o componentă a burnoutului sau mai degrabă una dintre consecințele sale.
Pentru a înțelege ce ți se întâmplă, această diferență este mai importantă decât pare. Poți fi foarte obosit și totuși să rămâi interesat de ceea ce faci, să simți că munca are sens și să-ți revii după o perioadă de recuperare. În burnout, problema începe să depășească simpla lipsă de energie.
Oboseala nu este problema. Problema este ce se întâmplă cu recuperarea
Orice activitate care ne solicită consumă resurse. După o zi de muncă dificilă putem avea nevoie de somn, de liniște, de timp petrecut făcând altceva sau pur și simplu de o perioadă în care nu mai trebuie să răspundem niciunei cerințe. Acesta este un proces normal.
Dificultatea apare atunci când solicitările se repetă înainte ca recuperarea să fie suficientă
Nu este un model al „stadiilor burnoutului” și nici o formulă prin care putem stabili dacă cineva are sau nu burnout. Este însă un mod util de a înțelege cum o perioadă solicitantă poate deveni treptat una de epuizare persistentă.
Cercetarea asupra recuperării după muncă arată că posibilitatea de a ne desprinde psihologic de solicitările profesionale în timpul liber este asociată cu o mai redusă epuizare și cu o stare de bine mai bună. În același timp, nivelul ridicat de stres profesional poate face recuperarea mai dificilă.
De aceea, „mă odihnesc în weekend?” este o întrebare prea simplă.
Poți să te simți mai bine după două zile libere și totuși să revii foarte repede la același nivel de epuizare. Sau poți descoperi că ai nevoie de tot mai mult timp pentru a reveni după perioade de muncă intensă.
Mai important decât o singură zi bună sau rea este tiparul recuperării în timp.
Primul reper: Te mai recuperezi?
O săptămână grea poate lăsa aproape pe oricine fără energie.
Dacă, după o perioadă mai liniștită, simți că energia revine și poți reintra în ritmul obișnuit, este mai degrabă vorba despre o oboseală acumulată într-o perioadă solicitantă decât despre un tipar de epuizare persistentă.
Lucrurile arată diferit atunci când ai impresia că pornești fiecare săptămână cu bateria deja parțial consumată.
Poate că dormi, dar nu simți că te-ai refăcut suficient. Poate că weekendul ajunge să fie folosit aproape exclusiv pentru a-ți reveni după săptămâna de lucru. Poate că activități profesionale pe care înainte le făceai fără dificultate par acum să consume disproporționat de multă energie.
Niciuna dintre aceste experiențe, luată separat, nu înseamnă automat burnout.
Devine însă relevant faptul că recuperarea nu mai pare să țină pasul cu solicitarea.
Aici apare una dintre cele mai importante diferențe dintre o perioadă temporară de oboseală și un proces de epuizare profesională. Nu doar că ai consumat multe resurse, ci începe să fie tot mai greu să le refaci înainte ca munca să le solicite din nou.
Al doilea reper: Se schimbă relația ta cu munca?
Acesta este unul dintre reperele importante care ne ajută să înțelegem de ce burnoutul nu poate fi redus la simpla oboseală.
Când ești doar obosit, poți spune: „Nu mai pot astăzi. Am nevoie să mă odihnesc.” Dar după ce energia revine, munca poate continua să te intereseze, să aibă sens sau să îți ofere satisfacție.
În burnout poate apărea altceva: începi să te îndepărtezi psihologic de ceea ce faci.
Nu este obligatoriu să îți urăști locul de muncă. Uneori schimbarea este mult mai puțin spectaculoasă.
Poate începi să te implici cât mai puțin posibil. Lucrurile care înainte contau pentru tine devin „încă ceva de terminat”. Interacțiunile cu colegii sau clienții pot deveni mai degrabă solicitări de gestionat decât relații în care ești prezent. Poate apare mai frecvent un „nu-mi mai pasă” care nu te caracteriza înainte.
Tocmai această distanțare, împreună cu epuizarea, apare constant în conceptualizările importante ale burnoutului. În modelul Maslach apare sub forma cinismului sau depersonalizării, iar în Oldenburg Burnout Inventory sub forma dezangajării față de muncă.
De aceea, uneori întrebarea utilă nu este numai: „Câtă energie mai am?” ci și: „Cum mă raportez acum la munca mea, comparativ cu felul în care mă raportam înainte?”
Al treilea reper: Lucrurile obișnuite încep să ceară mai mult efort
Epuizarea poate fi însoțită și de schimbări în felul în care lucrezi.
Îți poate fi mai greu să te concentrezi asupra unei sarcini, să o începi sau să menții același ritm de lucru. Unele lucruri pot ajunge să ceară mai mult timp și mai mult efort decât înainte. Sau poate apărea sentimentul că, indiferent de cât muncești, nu mai faci lucrurile suficient de bine.
În modelele clasice ale burnoutului, diminuarea eficacității profesionale este una dintre dimensiunile fenomenului. Relația nu este însă atât de simplă încât să putem spune că orice persoană aflată în burnout va începe inevitabil să performeze prost. Există chiar dezbaterea dacă sentimentul de eficacitate redusă este o componentă centrală sau mai curând o consecință a burnoutului.
Asta ne conduce la o diferență importantă între cum funcționezi din exterior și ce presupune pentru tine să menții acea funcționare.
„Dar eu încă funcționez”
Faptul că încă mergi la serviciu, îți faci treaba și respecți termenele nu ne spune singur cât de bine îți este.
Poți continua să funcționezi într-o perioadă dificilă din multe motive: responsabilitate, experiență, obișnuință, presiune profesională, teama de consecințe sau pur și simplu pentru că ai învățat foarte bine să continui chiar și atunci când îți este greu.
Cercetarea a asociat burnoutul cu rezultate profesionale precum absenteismul, presenteismul (situația în care o persoană are sentimentul că trebuie să meargă neapărat la muncă), insatisfacția profesională și dificultăți de performanță, însă aceste efecte nu apar identic la fiecare persoană.
De aceea, nu aș folosi expresii precum „burnout funcțional” ca și cum ar reprezenta un diagnostic sau o categorie psihologică distinctă. Nu reprezintă.
Dar experiența din spatele expresiei surprinde o întrebare legitimă: Cât de mult efort este necesar acum pentru a menține același nivel de funcționare?
Poate că rezultatele profesionale arată încă bine, dar după muncă nu mai ai timp și/sau energie pentru aproape nimic altceva. Poate că fiecare solicitare neprevăzută te destabilizează mai mult decât înainte. Sau poate că o parte tot mai mare din timpul liber este folosită doar pentru a-ți reveni suficient cât să poți începe din nou.
A putea continua și a putea continua sustenabil nu sunt același lucru.
De ce nu este vorba doar despre „cât de mult muncești”
Este tentant să explicăm burnoutul foarte simplu: muncești prea mult, te epuizezi. Volumul de muncă este important, dar realitatea este mai complexă.
Unul dintre modelele influente din psihologia muncii, Job Demands–Resources, pornește de la relația dintre cerințele pe care munca le pune asupra unei persoane și resursele disponibile pentru a răspunde acelor cerințe.
Cerințele pot însemna volum mare de muncă, presiune temporală, complexitate sau solicitări emoționale. Resursele pot însemna autonomie, control asupra modului în care lucrezi, sprijin, feedback, predictibilitate sau mijloacele necesare pentru a-ți face bine treaba.
În studiul care a formulat modelul, cerințele profesionale au fost legate în special de epuizare, în timp ce lipsa resurselor a fost asociată mai ales cu detașarea de muncă.
De aceea, două persoane care lucrează același număr de ore nu trăiesc neapărat aceeași experiență.
Zece ore de muncă într-un context în care ai autonomie, resurse, suport și posibilitatea reală de recuperare nu sunt psihologic identice cu zece ore în care cerințele sunt imprevizibile, nu ai control, responsabilitățile sunt neclare și orice efort pare insuficient. Și studiile asupra condițiilor psihosociale de muncă susțin asocierea dintre solicitări ridicate, anumite resurse insuficiente și epuizarea profesională, chiar dacă forța dovezilor diferă în funcție de factorul analizat.
Burnoutul nu poate fi, așadar, redus la o problemă de numărat orele lucrate.
Atunci, burnout sau doar oboseală?
Nu există o întrebare unică și nici un simptom care să facă o diferență perfectă între cele două. Poate fi însă util să privești împreună trei lucruri.
RecuperareaDupă perioadele solicitante, resursele tale revin sau ai impresia că pornești constant de la un nivel tot mai scăzut?
Relația cu muncaEste vorba doar despre lipsă de energie sau observi și o distanțare tot mai mare, cinism ori pierderea implicării în ceea ce faci?
FuncționareaActivitățile profesionale obișnuite au început să ceară mai mult efort, concentrare și mobilizare decât înainte?
Aceste întrebări nu reprezintă un test de burnout. Sunt mai degrabă repere prin care poți privi ceea ce ți se întâmplă.
Energia scade după efort
Epuizarea devine persistentă, iar perioadele repetate de solicitare nu mai sunt urmate de suficientă recuperare
Odihna reface în mare parte resursele
Recuperarea pare tot mai incompletă în raport cu solicitările
Relația cu munca rămâne relativ intactă
Apar distanțare, negativism sau cinism față de muncă
Efortul suplimentar este legat de o perioadă clară
Activitățile obișnuite încep să solicite disproporționat de multă energie
Un lucru important de reținut e că nu trebuie „să cedezi” pentru a lua în serios epuizarea.
Uneori semnalul că nu mai poți continua e simplu: te întrebi de cât timp continui în felul acesta și de ce ceea ce înainte funcționa nu mai pare să funcționeze.
Înțelegerea acestui mecanism nu rezolvă problema. Dar poate schimba perspectiva din „De ce nu sunt în stare să fac față?” într-una mai utilă: „Ce se întâmplă cu resursele mele și cu relația mea cu munca?”
Iar aceasta poate fi un punct de plecare mult mai bun.
Surse și lecturi suplimentare
- World Health Organization. Burn-out an occupational phenomenon. International Classification of Diseases (ICD-11).
- Hansen, J.-I. C. (2013). Assessment in Occupational Health Psychology. În K. F. Geisinger (Ed.-in-Chief), APA Handbook of Testing and Assessment in Psychology. American Psychological Association.
- Sonnentag, S., Venz, L., & Casper, A. (2017). Advances in recovery research: What have we learned? What should be done next? Journal of Occupational Health Psychology, 22(3), 365–380. https://doi.org/10.1037/ocp0000079
- Demerouti, E., Bakker, A. B., Nachreiner, F., & Schaufeli, W. B. (2001). The Job Demands–Resources Model of Burnout. Journal of Applied Psychology, 86(3), 499–512.
- Salvagioni, D. A. J., Melanda, F. N., Mesas, A. E., González, A. D., Gabani, F. L., & Andrade, S. M. (2017). Physical, psychological and occupational consequences of job burnout: A systematic review of prospective studies. PLOS ONE, 12(10), e0185781. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0185781
- Seidler, A., Thinschmidt, M., Deckert, S., et al. (2014). The role of psychosocial working conditions on burnout and its core component emotional exhaustion – a systematic review. Journal of Occupational Medicine and Toxicology, 9, 10. https://doi.org/10.1186/1745-6673-9-10