Anxietatea se simte și în corp: palpitații, amețeală, nod în gât și alte simptome

Inima începe să bată mai tare. Apare o amețeală greu de explicat. Parcă nu poți trage suficient aer. Ai un nod în gât care vine și pleacă, stomacul pare strâns sau observi că îți ții umerii și maxilarul încordați aproape fără să-ți dai seama.

Și poate că partea cea mai derutantă este că nu te simți neapărat „foarte anxios”. Îți vezi de viața ta, mergi la serviciu, vorbești cu oamenii, îți faci treaba. Din exterior, lucrurile par să funcționeze. Doar că corpul continuă să-ți transmită semnale că ceva nu este în regulă.

Anxietatea este descrisă adesea prin griji, frici și gânduri care nu se mai opresc. Dar experiența ei poate fi la fel de corporală. Palpitațiile, senzația de lipsă de aer, transpirația, amețeala, furnicăturile, greața sau tensiunea musculară se numără printre manifestările bine cunoscute ale anxietății și, mai ales, ale panicii.

Asta nu înseamnă că orice simptom fizic este produs de anxietate. Aceleași senzații pot avea cauze foarte diferite, inclusiv cauze medicale. Mai util decât să încercăm să discernem rapid între „e ceva fizic” și „e psihologic” este să înțelegem cum pot interacționa corpul, anxietatea și felul în care percepem ceea ce se întâmplă în noi.

Anxietatea nu se întâmplă doar „în minte”

Anxietatea apare în raport cu posibilitatea unei amenințări. Uneori aceasta este foarte concretă: un examen, o conversație dificilă, rezultatul unei investigații medicale sau o problemă la serviciu. Alteori este mai greu de definit: sentimentul că ceva ar putea merge prost, fără să poți spune exact ce.

În astfel de momente nu reacționează doar gândurile. Organismul participă la răspuns. Ritmul inimii și respirația se pot modifica, putem transpira mai mult, mușchii pot deveni mai tensionați, iar stomacul și intestinul pot deveni mai prezenți în experiența noastră.

Tocmai de aceea, ideea că anxietatea este „doar în cap” este înșelătoare. Creierul, sistemul nervos, inima, respirația și tractul gastrointestinal nu sunt sisteme separate care funcționează independent unele de altele.

În același timp, nu există un singur mod prin care corpul „semnalizează” anxietatea. Răspunsurile diferă între oameni și pot varia chiar la aceeași persoană, de la o situație la alta.

Anxietatea nu înseamnă automat atac de panică

Asociem ușor simptomele fizice cu atacurile de panică, deoarece, în timpul unui atac, acestea pot deveni foarte intense. Pot apărea palpitații, transpirație, senzația de lipsă de aer sau sufocare, disconfort în piept, amețeală, furnicături ori greață.

Dar anxietatea se poate simți în corp și fără un episod „dramatic”. În anxietatea mai persistentă pot apărea neliniște, oboseală, tensiune musculară sau dificultăți de somn.

Uneori nu există un moment clar, definit, în care „începe anxietatea”. Poate observi doar că îți ții maxilarul încordat aproape toată ziua, că stomacul reacționează în perioadele solicitante sau că abia seara, când te oprești din activitate, îți dai seama cât de tensionat ai fost.

Un simptom nu trebuie să fie spectaculos ca să conteze. Mai importante sunt contextul în care apare, persistența lui și felul în care ajunge să-ți influențeze viața.

Ce se întâmplă în relația anxietate și corp

O explicație foarte răspândită spune că anxietatea activează răspunsul de tip „luptă sau fugi”, iar de aici apar toate simptomele fizice. Ca punct de plecare, explicația poate fi utilă. Dar este prea simplă pentru a descrie tot ceea ce se întâmplă.

Experiența corporală a anxietății poate fi înțeleasă mai bine dacă ne uităm la trei procese care se influențează reciproc: ce se modifică efectiv în organism, ce semnale corporale ajung în atenția noastră și ce semnificație le atribuim.

Corpul chiar se poate schimba

Atunci când percepem o amenințare, organismul se poate adapta rapid. Inima poate bate mai repede sau mai puternic, respirația se poate modifica, putem transpira mai mult, iar mușchii se pot tensiona.

Asta înseamnă că o parte dintre senzațiile pe care le trăim în anxietate reflectă modificări fiziologice reale. Nu trebuie să „ni le imaginăm” ca să fie implicată anxietatea în apariția lor.

Observăm permanent ce se întâmplă în interiorul corpului

Creierul primește continuu informații despre ceea ce se petrece în organism: despre inimă, respirație, stomac, temperatură, tensiune musculară și multe alte procese. Acest domeniu al procesării semnalelor interne este numit interocepție.

De cele mai multe ori, o mare parte dintre aceste informații rămâne în fundal. Nu urmărim fiecare bătaie a inimii și nu analizăm fiecare inspirație.

Anxietatea poate însă schimba relația pe care o avem cu aceste semnale. Atenția poate deveni mai orientată spre corp, iar anumite senzații pot dobândi mai ușor o semnificație amenințătoare.

Asta nu înseamnă că o persoană anxioasă își percepe neapărat corpul „mai bine” sau mai exact. Cercetările privind percepția bătăilor inimii, de exemplu, nu arată că anxietatea ar fi asociată, în general, cu o capacitate mai precisă de a le detecta. Diferența pare să țină mai degrabă de câtă atenție acordăm senzațiilor și de felul în care le interpretăm.

Ce credem că înseamnă o senzație poate schimba ceea ce urmează

Imaginează-ți că observi o bătaie a inimii neobișnuit de puternică. Poate apare gândul: „Probabil am băut prea multă cafea.” Atenția revine la ceea ce făceai, iar senzația trece în fundal.

Dar poate apărea și o altă interpretare: „De ce îmi bate inima așa? Dacă am ceva?”

În acel moment, senzația capătă o altă semnificație. Atenția se mută către inimă. Observi următoarea bătaie. Și pe următoarea. Pericolul perceput crește; anxietatea poate crește și ea, iar organismul poate produce noi senzații care devin, la rândul lor, obiectul atenției.

În tulburarea de panică, acest mecanism este bine descris de modelele cognitiv-comportamentale: senzațiile corporale pot fi interpretate ca semne ale unui pericol iminent, anxietatea se intensifică, iar schimbările corporale devin și mai evidente.

Pe scurt, poate apărea o buclă:

De ce apar palpitațiile

Prin „palpitații” nu descriem o singură senzație, ci experiența de a deveni conștienți de bătăile inimii. Poți simți că inima bate repede, foarte puternic, sare o bătaie sau are un ritm neobișnuit.

În anxietate pot apărea modificări reale ale ritmului cardiac sau ale forței bătăilor inimii. În același timp, poate deveni mai intensă și atenția acordată inimii.

Cele două procese se pot suprapune. Inima poate bate ceva mai repede, iar faptul că începi să o urmărești face ca fiecare bătaie să devină mai evidentă.

De aceea, intensitatea palpitației pe care o simți nu este un indicator direct și precis că se întâmplă ceva grav cu inima ta.

Pot exista cauze cardiace, endocrine sau metabolice, precum și efecte ale unor medicamente sau ale unor substanțe. Tocmai de aceea, existența anxietății nu este suficientă pentru a determina automat cauza unui simptom.

De ce poți ameți sau simți furnicături

În unele episoade de anxietate intensă, respirația se poate modifica suficient de mult încât să depășească nevoile organismului în acel moment.

Atunci poate scădea nivelul de dioxid de carbon din sânge, iar această modificare poate contribui la amețeală, senzația de „cap ușor” sau furnicături.

Aici se poate forma din nou un ciclu. Respirația se schimbă, apare amețeala, iar aceasta este interpretată drept semn că urmează să leșini sau că „se întâmplă ceva grav”. Teama crește și poate influența din nou respirația.

Dar nu orice amețeală care apare în anxietate este produsă de hiperventilație. Amețeala este un simptom foarte nespecific și poate avea cauze vestibulare, cardiovasculare, neurologice, metabolice sau medicamentoase. Contextul, debutul, durata și simptomele asociate sunt importante tocmai pentru că aceeași senzație poate apărea din motive diferite.

„Parcă nu pot trage suficient aer”

Senzația că nu poți inspira suficient sau că trebuie să tragi repetat aer adânc în piept poate fi una dintre cele mai neliniștitoare manifestări ale anxietății.

Respirația are o semnificație aparte pentru organism. Atunci când apare impresia că ceva nu funcționează aici, senzația poate dobândi foarte repede semnificația unui pericol.

În panică, lipsa de aer și senzația de sufocare sunt manifestări bine documentate. Dar intensitatea senzației subiective nu se suprapune perfect cu funcția respiratorie obiectivă.

O persoană poate simți foarte autentic că „nu are suficient aer” fără ca acest lucru să însemne automat că organismul nu primește suficient oxigen.

Uneori contribuie modificarea respirației. Alteori atenția acordată fiecărei inspirații și senzația că trebuie să controlezi respirația pot deveni ele însele parte din problemă.

Faptul că anxietatea contribuie la senzație nu o face mai puțin reală.

Dar nici nu înseamnă că orice dificultate respiratorie trebuie atribuită anxietății. Astmul, alte probleme respiratorii sau cardiace și unele tulburări funcționale ale respirației pot produce senzații asemănătoare și pot coexista uneori cu anxietatea.

Nodul în gât

Senzația persistentă sau intermitentă de nod sau de corp străin în gât este numită uneori globus.

Este tentant să o explicăm simplu spunând că anxietatea „încordează gâtul”. Literatura nu justifică însă o explicație atât de sigură și simplă.

Globusul are mai multe cauze și mecanisme. Printre factorii implicați se numără cei ORL, esofagieni, de reflux, structurali și psihologici. Anxietatea apare frecvent în asociere cu această senzație, dar faptul că două fenomene apar împreună nu înseamnă că unul îl provoacă întotdeauna pe celălalt.

Formularea mai corectă este că anxietatea poate face parte din contextul în care senzația apare, este observată mai intens sau se menține, dar nu reprezintă singura explicație posibilă.

Mai există o distincție importantă: senzația de nod în gât nu este aceeași cu dificultatea efectivă sau dureroasă de a înghiți. Dacă înghițirea devine cu adevărat dificilă ori dureroasă sau apar și alte simptome asociate, situația trebuie evaluată medical.

De ce anxietatea se poate simți și în stomac

Legătura dintre experiența psihologică și sistemul digestiv nu este doar o expresie. Creierul și tractul gastrointestinal comunică în ambele direcții. Stresul și anxietatea pot influența motilitatea gastrointestinală, sensibilitatea la senzațiile din tractul digestiv și felul în care aceste semnale sunt procesate. La rândul lor, senzațiile digestive pot influența starea noastră psihologică.

Asta poate contribui, în anumite contexte, la greață, la senzația de stomac strâns sau la alte forme de disconfort digestiv.

Modelele actuale ale tulburărilor de interacțiune creier–intestin încearcă să depășească împărțirea artificială între simptome „organice” și simptome „psihologice”. Sunt luate în calcul împreună procese fiziologice, sensibilitatea viscerală și procesarea semnalelor în sistemul nervos.

Asta nu înseamnă însă că un episod de greață sau de disconfort abdominal dintr-o perioadă anxioasă reprezintă automat o tulburare de interacțiune creier–intestin, nici că orice simptom digestiv este cauzat de anxietate.

Tensiunea musculară și senzația că organismul nu se relaxează

Anxietatea nu se manifestă doar prin gânduri sau emoții. Uneori, corpul rămâne într-o stare de încordare chiar și atunci când nu există un pericol iminent.

Poți observa asta prin umeri și mușchi permanent tensionați, maxilar încleștat sau prin senzația că organismul nu reușește să se relaxeze complet. Pentru unele persoane, tensiunea devine atât de banală încât este observată abia atunci când apare durerea sau când încearcă, fără succes, să se relaxeze.

Tensiunea musculară este una dintre manifestările frecvente ale anxietății. Totuși, nu toate persoanele o resimt în același fel, iar intensitatea anxietății nu se reflectă întotdeauna direct în cât de tensionat este corpul. Important este că această stare de încordare poate face parte din modul în care anxietatea este simțită la nivel fizic.

Când corpul devine el însuși ceva de care începi să te temi

În senzația de panică sau atunci când există o teamă puternică de senzațiile corporale, dificultatea poate începe cu un simptom și, treptat, se poate muta către relația pe care o ai cu acel simptom.

Ai avut palpitații într-o seară și a doua zi îți verifici pulsul mai des. Ai amețit într-un magazin și, când intri din nou acolo, începi să urmărești dacă senzația reapare. Ai avut impresia că nu respiri bine și ai început să-ți monitorizezi respirația.

Aceste reacții sunt de înțeles. Scopul lor este să ofere siguranță.

Problema este că atunci când atenția rămâne foarte orientată către corp, senzații care altădată ar fi trecut aproape neobservate pot deveni mult mai importante. O bătaie puternică a inimii, o mică schimbare a echilibrului sau o senzație banală în gât pot fi interpretate ca posibile semnale de alarmă.

Pot apărea și evitări. Renunți la sport fiindcă nu vrei să simți cum îți crește pulsul. Eviți un loc în care ai avut senzația de amețeală. Vrei să știi permanent unde este ieșirea în cazul în care apare din nou senzația de lipsă de aer.

Modelele cognitiv-comportamentale ale panicii arată cum astfel de interpretări și comportamente de siguranță pot contribui la menținerea fricii față de senzațiile corporale. În acel moment, dificultatea nu mai este doar simptomul inițial. Este și ceea ce ai ajuns să faci pentru a te proteja de reapariția lui.

„Dacă investigațiile sunt bune, înseamnă că e doar ceva psihologic?”

Expresia „este doar ceva psihologic” sugerează că ar exista două categorii separate: simptomele fizice, care sunt reale, și cele psihologice, care ar fi cumva mai puțin reale. Organismul nu funcționează însă în această paradigmă.

Anxietatea implică procese cerebrale, autonome, cardiovasculare, respiratorii și cognitive. Felul în care observăm și interpretăm o senzație îi poate modifica intensitatea experienței, iar ceea ce se întâmplă în corp poate influența, la rândul său, ceea ce simțim și gândim.

O investigație medicală cu rezultate normale este importantă pentru că poate exclude anumite cauze, dar nu înseamnă că senzația trăită este imaginară sau „doar în capul meu”.

Și nici nu este util să încercăm să stabilim dacă problema este „în corp” sau „în minte”. Uneori, o modificare fiziologică poate declanșa anxietatea. Alteori, anxietatea poate produce sau poate amplifica anumite modificări fiziologice. Iar în multe situații, cele două se influențează reciproc.

Când merită să discuți și cu un medic

Palpitațiile, amețeala, lipsa de aer, durerea în piept sau furnicăturile nu sunt simptome specifice doar anxietății. Pot apărea și în afecțiuni cardiovasculare, respiratorii, neurologice sau endocrine, precum și ca efect al unor medicamente sau substanțe. Tocmai de aceea, literatura clinică recomandă ca simptomele relevante să fie evaluate în context, nu atribuite automat anxietății.

Dacă un simptom este nou, persistent, se modifică semnificativ sau pur și simplu te îngrijorează, este rezonabil să îl discuți cu un medic.

Există și situații în care evaluarea trebuie făcută mai prompt, de exemplu, atunci când palpitațiile sunt asociate cu pierderea cunoștinței sau cu senzația că urmează să leșini, cu durere toracică importantă ori cu simptome care apar la efort.

Scopul nu este să încerci să stabilești singur un diagnostic diferențial consultând liste de simptome. Uneori cea mai bună cale de a reduce incertitudinea este tocmai evaluarea medicală adecvată.

Când merită să privești problema și din perspectiva anxietății

Există însă și situații în care corpul a fost investigat suficient, dar simptomele continuă să ocupe un loc tot mai important în viață.

Poate observi că apar mai des în perioade de stres sau de incertitudine. Poate ai început să-ți verifici frecvent pulsul, respirația sau alte senzații. Poate eviți activități fiindcă ți-e teamă că simptomele se vor întoarce. Sau poate o parte importantă din zi ajunge să fie ocupată de întrebarea: „Dacă este ceva în neregulă cu mine?”

Niciuna dintre aceste situații nu stabilește singură existența unei tulburări de anxietate.

Dar poate fi util să te uiți nu doar la ce simte corpul, ci și la ce se întâmplă după apariția senzației: unde se duce atenția, ce semnificație primește simptomul, ce faci pentru a te simți în siguranță și dacă acele strategii te ajută sau, dimpotrivă, încep să mențină problema.

În psihoterapie, înțelegerea acestor mecanisme poate deveni mai importantă decât simpla încercare de a face ca fiecare senzație să dispară cât mai repede.

Anxietatea poate fi foarte fizică

Uneori anxietatea este ușor de recunoscut. Există frică, îngrijorare și gânduri care se învârt în jurul unei probleme.

Alteori corpul este cel care ajunge primul în centrul atenției.

Palpitațiile, amețeala, senzația de lipsă de aer sau nodul în gât sunt experiențe reale. Faptul că anxietatea poate contribui la apariția sau la amplificarea lor nu le face imaginare. Dar nici faptul că asemenea simptome apar frecvent în anxietate nu înseamnă că trebuie atribuite automat anxietății.

Poate că întrebarea cea mai utilă nu este întotdeauna „este fizic sau este psihologic?”, ci una ceva mai extinsă:

Ce simt în corp, câtă atenție acord acestor senzații, cum le interpretez și ce fac atunci când apar?

Privite împreună, aceste elemente pot explica mai bine de ce anumite senzații persistă sau reapar. Uneori, corpul continuă să reacționeze ca și cum ar exista un pericol chiar și atunci când, din exterior, viața pare să meargă înainte fără probleme.

Uneori, abia atunci când înțelegi această relație, începe să devină mai clar de ce organismul continuă să reacționeze ca și cum ar exista un pericol, chiar și atunci când, din exterior, viața pare să meargă înainte fără probleme.